Google+ Badge

marți, 6 noiembrie 2012

Revenire cu completari la comunicatul publicat in 05.11.2012

Comunicat presa
 P U B L I C

1.Comunicatul de presa nn.250/04.11.2012 al M Ap N, repara SITUATIA ACORDARII ILEGALE a peste 800 grade si inaintarea in grad in mod fraudulos a ofiterilor din M ApN, prin grija fostului ministru tradator, slugarnic si traseist.
FELICITARI DOMNULE MINISTRU DOBRITOIU.FITI SIGUR DE LOIALITATEA SI SPRIJINUL NOSTRU.
2.Filialele SCMD din vest se raliaza punctului de vedere al filialalor din sud si ATENTIONEAZA B. O. AL S C M D asupra publicarii unor comunicate nepregatite si pripite.ASEMENEA HOTARIRI NU SE IAU UNILATERAL.
Se hotarasc cu majoritate in COMITETUL DIRECTOR.Mai ales ca negocierile sunt in grafic.Lasati PIATA VICTORIEI PINA DUPA DISCUTIA CU BORDUL F M I.
Prezentam mai jos punctul nostru de vedere la aceasta data..

PRESEDINTE F. 1 DEVA SCMD
Col.(rz). STURZA ALEXANDRU


PUTEREA CUVÂNTULUI DAT
ȘI SEMNIFICAȚIA UNEI STRÂNGERI DE MÂNĂ


Vineri, 02 noiembrie 2012, din inițiativa colegului Sturza de la Filiala Deva, am luat decizia ca împreună cu câțiva colegi să mergem la Tîrgu Jiu pentru ai înmâna domnului Prim Ministru Victor PONTA, o scrisoare de bun simț menită a-i atrage atenția, asupra adevăratei stări de spirit care se manifesta în rândul militarilor de carieră și pentru a-l sensibiliza și motiva în relația pe care o are cu militarii rezerviști membri sau nu ai SCMD.
Deși pregătită în pripă, acțiunea a fost reușită, grație eforturilor făcute de către colegul Sturza, dar și al câtorva colegi din Filiala Craiova care prin bunele relații cu Prefecții de Hunedoara, Dolj și Gorj și cu concursul unor Președinți de Consilii Județene, Primari ai municipiilor Craiova și Tg-Jiu, au reușit să-l sensibilizeze pe premier, pentru a avea o întâlnire scurtă cu reprezentanții militarilor din județele Hunedoara, Dolj și Gorj.
Scrisoarea Președinților de Filiale din județul Dolj a fost înmânată domnului Prim-Ministru prin intermediul domnului Ministru Dușa, ea având un impact emoțional deosebit, deschizând calea unor discuții sincere într-o manieră destinsă și foarte consistentă în mesaj.
Excelența sa a ținut să-mi precizeze următoarele:
1. La nivelul Guvernului României, dar și în cadrul USL există voința politică pentru repararea urgentă a nedreptăților comise asupra drepturilor de pensie ale militarilor. Pentru revenirea la normal a pensiilor diminuate se va adopta o Ordonanță de Urgență în acest an, iar pentru revenirea la statutul de militar se va adopta în Parlament în anul 2013 o nouă lege a pensiilor militare de stat.
2. La nivelul M.Ap.N. există resurse financiare necesare pentru rezolvarea problemelor legate de revenirea la normal a pensiilor diminuate, dar mai sunt unele probleme la Ministerul Administrației și Internelor unde nu s-au găsit toate resursele. În acest sens domnii Miniștrii Dușa și Florin Georgescu fac eforturi pentru a identifica noi surse de finanțare până la sosirea în țară a delegației FMI. În scopul găsirii unei soluții, problema va fi discutată și cu reprezentanții fondului.
3. Indiferent dacă vor fi sau nu toate resursele financiare necesare, Ordonanța de Urgență de revenire la normal a pensiilor diminuate va fi aprobată în acest an, într-o formă care să nu mai discrimineze diferitele categorii de militari.
Pentru instituțiile care nu au în buget toate resursele, prevederile Ordonanței se vor aplica începând cu 1 Ianuarie 2013.
Aceasta este maniera de abordare și rezolvarea acestei sensibile probleme legate de drepturile militarilor pensionari. Orice alte intoxicări, manipulări, puncte de vedere sau interpretări „binevoitoare” sunt în acest moment lipsite de obiect și nu fac decât să ne slăbească încrederea în partenerii de dialog, semănând confuzie și derută în acțiunile pe care urmează să le întreprindem.
În mesajul meu transmis domnului Prim-Ministru l-am asigurat de întreaga noastră apreciere și susținere, mulțumindu-i pentru disponibilitatea manifestată pentru rezolvarea tuturor problemelor prin dialog.
L-am asigurat de bunele noastre intenții în relația cu USL-ul spunându-i că noi „nu am fost și nu vom fi niciodată minerii cuiva” și nici nu ne identificăm cu cei care doresc destabilizarea instituțiilor statului pentru că noi toată viața am slujit țara și poporul.
Exprimându-mi încrederea în cuvântul domniei sale l-am rugat să se bazeze pe sprijinul nostru, domnia sa răspunzându-mi că „întotdeauna m-am bazat pe sprijinul dumneavoastră pentru că apreciez că ați făcut și faceți pentru țară”.
Ne-am despărțit spunându-i că pentru noi, cuvântul dat are putere de lege, iar strângerea de mână înseamnă mai mult decât orice „contract social” semnat sau nu.
A zâmbit cu subînțeles, lăsându-mi impresia că s-a bucurat că la Tîrgu Jiu nu departe de Poarta Sărutului a cunoscut și altfel de militari, mai sinceri, mai pragmatici, mai puțin interesați de alte politici, mai onești și mai deschiși la dialog sincer.
Am participat la o lecție reciprocă de viață din care fiecare am câștigat câte ceva, lucru cel mai important fiind încrederea reciprocă.
Am înțeles vineri că între oamenii onești puterea cuvântului și strângerea de mână valorează cât o înțelegere scrisă și parafată și am mai înțeles că dacă vrei poți.
Este rândul nostru dragi camarazi să meditați și să trageți concluzia asupra a tot ce nu am dorit să facem până acum și din vina cui si mai ales ce trebuie să facem de acum înainte.

Cu stimă,
Președintele Filialei 1 Craiova
Col.(r) Ec.
Ioan Mișu NAON