joi, 27 iulie 2023

Punct de vedere interdictie cumul pensie-salariu

 


 In  data 28.06.2023 a fost adoptat de către Parlament  un proiect de  L E G E privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x nr. 421/2021).

În cuprinsul acestuia, se regăsesc prevederi pe care le consider neconstituționale, asfel:

1.       Proiectul prevede că persoanele care lucrează în instituţii publice de stat, companii, regii autonome pot continua serviciul după ce implinesc vârsta de pensionare.

2.       Menţinerea în activitate se face cu acordul anual al angajatorului. Vor putea cumula pensia cu salariul, pe perioadă nedeterminată şi persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, ai sistemului pensiilor militare de stat ori sunt beneficiari de pensie de serviciu.

3.       Alte categorii de beneficiari sunt aleşii, profesorii, cei angajaţi cu ora să aibă grija de bătrâni, copiii care au pensii de urmaş, medicii şi asistenţii, preoţii si artiştii, membrii Academiei Române, cei care lucrează în autorităţi autonome (BNR, ANRE, ASF, ANCOM).

4.       Salariatul poate fi menţinut în activitate maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu acordul anual al angajatorului.

5.       Sunt câteva categorii care îţi vor putea prelungi activitatea şi după 70 de ani, şi anume medicii, farmaciştii, asistenţii medicali, moaşele, judecătorii, procurorii magistraţi, după ce dau examen. 

MOTIVARE

1. Potrivit art. 47 din Constituția României, republicată, pensia este un drept fundamental, garantat în întregime și se datorează pentru munca prestată în trecut. În schimb, salariul constituie retribuția angajatorului pentru munca prezentă, datorată de către angajator, deci și de stat.

2. Prin Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009 Curtea Constituțională a statuat că, prin instituirea unei obligații de a opta între pensie și venitul din salarii se ,,afectează prin limitare atât dreptul la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, cât și dreptul la muncă consacrat prin art. 41”.

  Prin urmare, în consolidarea prevederilor constituționale și a jurisprudenței invocate mai sus, interdicția aprobată constituie o restrângere a dreptului la pensie și a dreptului la muncă, restrângere care însă nu se realizează în condițiile stabilite prin art. 53 din Constituție, potrivit căruia:

 ,,(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfacerea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

 (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului sau a libertății”.

3. Potrivit jurisprudenței de la CEDO, dreptul de creanță este ocrotit în aceiași măsură ca și dreptul de proprietate. Prin Decizia CCR nr. 375/2005 judecătorii au stabilit că "Nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii, iar eventualele diferenţe de tratament [...] să aibă o raţiune licită".

Or, prevederile din Proiectul PL-x nr. 421/2021 de interdicție a cumulului pensie cu salariu introduce următoare excepții:

a) persoanelor alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică, precum şi celor pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie;

b) personalului didactic de predare din învăţământ pensionat, încadrat/reîncadrat în condiţiile legii; c) personalului de îngrijire angajat prin plata cu ora de către autorităţile locale pentru asigurarea serviciilor comunitare la domiciliul 4 persoanelor vârstnice, potrivit art.8 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;

d) copiilor beneficiari de pensie de urmaș, precum și persoanelor beneficiare de pensie de invaliditate de gradul III cu drept de muncă;

e) personalului de specialitate medico-sanitar din unitățile sanitare, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din instituţiile/autorităţile publice;

f) asistenţilor personali şi asistenţilor personali profesionişti prevăzuţi de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

g) asistenţilor maternali prevăzuţi de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

h) persoanelor care ocupă funcţii clericale sau funcții de specialitate artistică;

i) membrilor Academiei Române;

j)cei care lucrează în autorităţi autonome (BNR, ANRE, ASF, ANCOM).

Este evident faptul că singurul personal căruia i-a fost interzis cumulul pensiei cu salariul este cel care beneficiază de pensii de serviciu și cel din sistemele neintegrate de pensii care beneficiază de pensii de stat, respectiv:

1.      Militarii disponibilizați prin OUG nr. 7/1998 în numele așa zisului ,,interes național”, din rândul cărora fac parte  și eu;

2.      Personalul MAI, SPP, SRI, SIE, STS....etc

Așadar, dispozițiile criticate conțin o discriminare vădită a personalului căruia îi sunt aplicabile față de personalul care a fost exceptat de la aplicare, contravenind flagrant principiului egalității în drepturi prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituția României.

Cu alte cuvinte, se creează o gravă discriminare inadmisibilă între personalul beneficiar ar unor pensii de serviciu/de stat și ceilalți pensionari din  sistemul unitar de pensii publice în condițiile în care nu există nicio rațiune licită care să justifice această legiferare.

Având în vedere că în expunerea de motive nu există prezentată nicio rațiune a discriminării menționate, în spiritul aceleiași Decizii CCR nr. 375/2005 ar putea rezulta concluzia, inacceptabilă şi absurdă, că legiuitorul a instituit o sancţiune pentru personalul care s-a aflat în serviciul justiţiei, apărării, internelor, serviciilor speciale, etctimp de cel puţin 25 de ani - durată prevăzută pentru acordarea pensiei de serviciu/de stat - şi anume aceea de a nu putea beneficia de această pensie în cazul în care prezenţa lor ar fi utilă și necesară în diverse locuri de muncă din cadrul unor autorități și instituții de stat, tocmai datorită pregătirii și experienței de excepție acumulate.

În opinia mea, măsura luată de parlamentari  este strict împotriva unui grup restrâns de pensionari pe motivul că respectivii nu beneficiază de pensii pe criteriul ,,contributivitații” este complet inechitabilă, populistă care poate fi percepută ca o pedeapsă aplicată acestora pentru simplul motiv că și-au desfășurat activitatea în sectoare de activitate speciale, că munca lor cumva a fost lipsită de importanță și în consecință, nu sunt altceva decât niște „proscriși” care trebuie să fie scoși în afara legii, mai precis, să nu beneficieze de aceleași drepturi de care beneficiază ceilalți cetățeni ai României.

 Un astfel de raționament este inacceptabil, este lipsit de o rațiune licită și coroborat cu faptul că măsura interdicției nu se aplică în mod egal pentru toți cetățenii, așa cum a decis CCR prin Decizia nr.  375/2005, conduce fără drept de tăgadă la neconstituționalitatea deciziilor adoptate.

4. Este adevărat că prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, CCR s-a pronunțat cu privire la neconstituționalitatea dispoziţiilor art. 17-22 prevăzute în cap. IV din Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, cu privire la interzicerea cumulului pensie salariu, susținând că acestea sunt constituționale.

 Este extrem de important de reținut însă care a fost proporționalitatea între obiectivul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite, or, potrivit motivelor care au determinat adoptarea Legii nr. 329/2009, scopul acestuia a fost combaterea ,,crizei economice, fenomen mondial ce afectează structural economia românească", datele de natură financiară, precum şi prognozele efectuate de autorităţile abilitate în domeniu conturând ,,imaginea unei crize economice profunde, care poate pune în pericol stabilitatea economică a României şi, prin aceasta, ordinea publică şi siguranţa naţională".

Justificarea unei astfel de limitări a rezidat în degrevarea bugetului de stat, respectiv a celui al asigurărilor sociale de stat, într-o măsură care nu afecta veniturile persoanei sub pragul salariului mediu brut pe economie.

Prin urmare, măsura adoptată a fost proporțională cu situația care a determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii şi mijloacele folosite în realizarea lui, şi s-a aplicat în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.

Or, contrar măsurilor adoptate la acel moment critic pentru țară, dispozițiile actuale sunt neconstituționale întrucât pe de o parte suprimă complet nivelul mai sus menționat considerat rezonabil de Curte, măsura fiind astfel una excesivă în condițiile în care țara nu se confruntă cu o criză, și pe de alta, se aplică în mod discriminatoriu doar unui grup restrâns de persoane, contrar Deciziei CCR nr. 375/2005.  

5. De asemenea, prin Decizia din 20 martie 2012, pronunțată în Cauza Ionel Panfile împotriva României (Cap. IV, paragrafele 17-25 din Legea nr. 329/2009), având în vedere ,,interesul public” generat de criza care a determinat luarea unor măsuri excepționale de către legiuitorul român, respectiv norme noi în privinţa salariilor din sectorul public în vederea raţionalizării cheltuielilor publice, aşa cum impunea contextul excepţional al crizei financiare şi economice globale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că măsura interzicerii cumulului pensiei cu salariul în condițiile extreme mai sus menționate respectă justul echilibru între interesele generale ale comunității și protecția drepturilor fundamentale ale indivizilor.

În cauză, dispozițiile criticate privind interzicerea cumulului pensie cu salariu doar pentru un grup restrâns de persoane sunt excesive,  nejustificate și implicit neconstituționale întrucât Guvernul României nu poate invoca Decizia CCR nr. 1.414/2009 și nici Decizia CEDO/2012, pronunțată în Cauza Ionel Panfile, pentru simplul fapt că în acest moment, nu există o criză financiară globală, nu există un context care să pună în pericol statul de drept și care să impună, în numele ”interesului public” național, adoptarea unor măsuri excepționale.

 În schimb, salariul constituie retribuția angajatorului pentru munca prezentă iar posturile care actualmente sunt încadrate cu cumularzi sunt oricum deja bugetate indiferent de cine le ocupă, deci nu există niciun fel de efort asupra bugetului general consolidat

6. Conform Deciziei CCR nr. 1414 din 4 noiembrie 2009,,esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este tocmai caracterul excepțional și temporar al acestuia”. (...). Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ca excepție, dacă nu există o altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol”.

În concluzie, restrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale nu se poate aplica decât în situații extreme or în acest moment, nu există motive care să justifice luarea măsurilor de interdicție a cumulului pensie salariu, dispozițiile adoptate intrând în contradicție cu decizia mai sus menționată, ceea ce scoate în evidență neconstituționalitatea acestora. 

Cel mai solid argument constă în faptul că datorită depășirii crizei economice care a constrâns Guvernul României să ia măsurile extreme la care am făcut deja referire, prin Legea nr. 134 din 15 octombrie 2014 publicată în  M.O. nr. 753 din 16 octombrie 2014, Parlamentul României a abrogat prevederile prevăzute de litera c) a articolului 1 şi capitolul IV "Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare", cuprinzând articolele 17-26, din Legea nr. 329/2009.

În acest context, dincolo de faptul că nu există o situație de criză care să le justifice, dispozițiile adoptate privind interzicerea cumulului pensiei cu veniturile salariale doar pentru un grup restrâns de persoane fără a fi aplicabile tuturor pensionarilor din România și fără a stabili și un nivel al pensiei nete până la care poate opera cumulul, deci în absența întrunirii condițiilor de obiectivitate și rezonabilitate și proporționalitate impuse de principiul nediscriminării și de prevederile art. 53 din Constituția României referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi, apreciez că sub forma actuală, limitează în însăși substanța lor dreptul la muncă și dreptul la pensie, iar în opinia mea, sunt NECONSTITUȚIONALE

În concluzie, consider că este sarcina statului să găsească soluții pentru dezvoltarea societății, printr-o politică economică și socială adecvată.

Așa cum am arătat, eliberarea unor funcții din cadrul autorităților și instituțiilor publice nu poate constitui o măsură proporțională cu motivul complet nejustificat și nerealist .

Dimpotrivă, menținerea dispozițiilor criticate poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării evidente a bunei funcționări a instituțiilor și autorităților publice.

 

Jurist ION NISTOR- lt. col. (r)

 

Petitie CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A ROMÂNIEI - Memoriu AMICUS CURIAE

 

Petitie CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A ROMÂNIEI - Memoriu AMICUS CURIAE

CĂTRE, 

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A ROMÂNIEI 

e-mail:       ccr@ccr.ro; registratura.generala@ccr.ro; 

                                               

Dosar nr.1726A/2023 

Dosar nr.1727A/2023 

Termen: 26 iulie 2023 

 

Ref: AMICUS CURIAE, în examinarea sesizării formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție (obiecție de neconstituționalitate a legilor anterior promulgării) în privința Legii privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare (PL-x nr. 421/2021) a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. 

Conform jurisprudenței stabilite de Curtea Constituțională, memoriile depuse în calitate de amicus curiae au fost acceptate și luate în considerare ca elemente relevante în procesul de judecată, fiind examinate alături de cererile și de argumentele prezentate de părțile implicate în cauza respectivă. 

Astfel, Curtea a reţinut că ”procedeul intervenţiei în calitate de amicus curiae în procedura din faţa Curţii Constituţionale nu reprezintă o extindere a cadrului procesual existent [...] Depunerea de note scrise, în aceste condiţii, nu echivalează cu atribuirea vreunei calităţi procesuale [... ], ci are semnificaţia exprimării unei opinii/poziţii a unei terţe persoane faţă de litigiul constituţional asupra problemei deduse instanţei a quo, cu scopul de a sprijini instanţa de contencios constituţional în soluţionarea cauzei”. 

Deciziile relevante în acest context în care amicus curiae a avut un rol în cadrul procesului de judecată: Decizia nr. 340 din din 21 iunie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2), art. 17 alin. (2), art. 19 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (25) - (29), art. 20, art. 28 alin. (2), art. 30 alin. (6), art. 31 alin. (1), art. 32 alin. (1), art. 66 alin. (7) - (9), art. 83 alin. (1) - (5), (7), (8) şi (10), art. 101 alin. (2) şi (4) - (12), art. 107 alin. (5) lit. g), h) şi i), alin. (10), (14) şi (17), art. 128 alin. (2), (10) şi (11), art. 146, art. 152 alin. (2), art. 193 alin. (1) lit. a) şi art. 237 alin. (1) din Legea învăţământului preuniversitar, precum şi a legii, în ansamblul său; Decizia nr. 339/2023 din 21 iunie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (3), art. 10 alin. (2) şi (3), art. 11 alin. (4), art. 16 alin. (2) şi (6), art. 20 alin. (1), art. 36 alin. (4), art. 67 alin. (2), art. 96, art. 122 alin. (1), art. 128 alin. (3), art. 149 alin. (3) lit. g) şi art. 240 alin. (3) din Legea învăţământului superior, precum şi a legii, în ansamblul său; Decizia nr. 284/2023 din 17 mai 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, în ansamblu, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 1 [cu referire la art. 9 alin. (5)], ale art. I pct. 17 [cu referire la art. 139^1], ale art. I pct. 19 [cu referire la art. 145^1 alin. (3)], ale art. I pct. 34 [cu referire la art. 281 alin. (4)], ale art. I pct. 38 [cu referire la art. 345 alin. (1^1) şi (1^2)], ale art. I pct. 43 [cu referire la art. 374 alin. (11) şi (12)], ale art. I pct. 44 [cu referire la art. 375 alin. (3)], ale art. I pct. 45 [cu referire la art. 377 alin. (5)], ale art. I pct. 48 [cu referire la art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a)], ale art. I pct. 62 [cu referire la art. 595 alin. (1^1) lit. b)] şi ale art. II alin. (2) din aceeaşi lege; Decizia  nr. 283/2023 din 17 mai 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 [cu referire la art. 297 alin. (1)] şi pct. 4 [cu referire la art. 298 alin. (1)], ale art. V, precum şi a sintagmei "a unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept sau în soluţionarea unui recurs în interesul legii" din cuprinsul art. III pct. 1 [cu referire la art. 3 alin. (3)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative. 

Articolul 6 din Legea nr. 24/2000 stipulează că ”Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care România este parte, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului”, iar, la alin. (2), că ”Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente și de perspectivă, precum și de la insuficiențele legislației în vigoare”. 

În practica sa, Curtea Constituțională a constatat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, condiție ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și de clar pentru a putea fi aplicat . Curtea a constatat, de asemenea, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 , paragraful 68, că art. 1 alin. (5) din Constituție consacră securitatea juridică a persoanei, concept care se definește ca un complex de garanții de natură sau cu valențe constituționale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligația constituțională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât și valorificarea în condiții optime a drepturilor și libertăților fundamentale. 

Totodată, CEDO a statuat că legea trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului.   

I. Referitor la Legea privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare (PL-x nr. 421/2021) 

Reglementarea adoptată modifică dispoziții cuprinse în mai multe legi, vizând numeroase statute profesionale, esențial diferite, al căror rol și importanță socială și/sau constituțională sunt stabilite de fiecare reglementare în parte, fără ca soluțiile să fie justificate obiectiv. Sub aspectul violării normelor constituționale, legea, în ansamblul său, încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), ale art. 15 alin. (1), ale art. 16 alin. (1), (2) și (3), ale art. 41 alin. (1), ale art. 44 alin. (1), (2) și (3), ale art. 47 alin. (2), ale art. 53 alin. (1) și (2), ale art. 54 alin. 2, ale art. 75 alin. 1, ale art. 120 alin. 1 și ale art. 147 alin. (4). Cu privire la obligativitatea respectării deciziilor Curții Constituționale, se poate constata cu ușurință că legea adoptată reia, într-o proporție covârșitoare, dispoziții ale Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative – adoptată în decembrie 2019, dar și dispozițiile art. I pct. 18 (cu referire la art. 41^1-41^3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene). 

Legea privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare (PL-x nr. 421/2021) a fost deja supusă controlului de constituționalitate prin Decizia nr. 61/2020. Atât conținutul acestei legi, cât și cel al celor două acte normative menționate anterior, prezintă similitudini atât în ceea ce privește categoriile de persoane cărora li se aplică, cât și în privința excepțiilor de la regulă. Potrivit art. 15 alin. (1) Constituția României cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea. Dreptul la pensii şi asigurări sociale pentru militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare este garantat de stat şi se exercită, prin sistemul pensiilor militare de stat şi alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale. Beneficiarii pensiilor militare sunt cetățeni români, cetățeni europeni, iar în această calitate trebuie să beneficieze de aceleași drepturi consfințite de Constituția României oricărui cetățean român, printre care dreptul la muncă și la protecție socială prin asigurarea pensiei în condițiile prevăzute de lege. Pensia militară, ca orice tip de pensie, este acordată pentru serviciul prestat. Persoanele beneficiare ale ”pensiilor militare” au aceleași obligații față de statul român ca oricare alt cetățean român. 

Activitatea generatoare a ”pensiei militare” este ea însăși un argument că persoanele care beneficiază de un astfel de drept au servit statul român, și-au îndeplinit obligațiile asumate prin statutele profesionale și în continuare respectă obligații/interdicții care rezultă din activitatea derulată (calitatea de rezervist care poate fi chemat oricând la datorie, respectarea secretului profesional, aplicarea pedepsei complementare a degradării militare , etc.). Beneficiarii pensiilor militare au fost supuși pe întreaga perioadă a vieții profesionale active incompatibilităților, interdicțiilor și ceea ce este și mai important, riscurilor specifice profesiei. 

Mai mult, față de categoria beneficiarilor de pensii de serviciu sau pensii speciale, pensionarii militari au fost expuși permanent și riscului suprem și nu puține au fost cazurile în care polițiști și militari AU CĂZUT LA DATORIE, plătind astfel cu viața, pentru că au înțeles să-și asume această profesie, cu riscurile specifice. 

La nici o altă categorie profesională nu a existat și nu există un astfel de risc și nu există vreun caz în care un beneficiar de pensie specială a plătit cu viața în timpul exercitării obligațiilor de serviciu. 

 Militarii trebuie să aibă dreptul de a decide singuri dacă doresc să continue activitatea sau cariera profesională și să rămână sub restricțiile asociate sau să se orienteze către o altă profesie. Dacă beneficiarul pensiei militare dorește să deruleze alte activități profesionale, el nu poate fi privat de dreptul său la muncă sau de dreptul la pensie și îngrădit să lucreze doar în sistemul privat. 

Acordarea dreptului la pensia militară nu este determinat de incapacitatea beneficiarului de a mai lucra, ci de faptul că, după o perioadă de viață profesională plină de interdicții, riscuri și incompatibilități, persoana respectivă are posibilitatea de a decide dacă dorește să-și continue activitatea. Este absolut discriminatorie soluția continuării activității și cumulului pensiei doar în sistemul privat. 

Potrivit art. 41 din Constituția României ”Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.” De asemenea, art.16 alin. (1) ”cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.” 

Cum mai fi materializat acest drept constituțional când printr-o lege pe care înțelegem să o criticăm, rezerviștii militari sunt obligați să caute un loc de muncă doar în sistemul privat ? 

La modul concret, rezerviștii pot fi rechemați oricând la datorie, să îndeplinească obligațiile de serviciu pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. 

Această chemare la datorie față de statul român nu poate fi refuzată de un rezervist militar, ESTE OBLIGATORIE. 

Legiuitorul român, prin această lege pe care înțelegem să o criticăm nu ne lasă să desfășurăm o viață profesională activă, al cărui beneficiar este chiar el prin instituțiile și autoritățile din sistemul bugetar unde un beneficiar al pensiei militare va lucra, ci ne trimite să ne găsim un viitor loc de muncă doar în sistemul privat. Adică pentru sistemul privat, suntem apți pentru prestarea muncii dar pentru sistemul public nu. Este evidentă discriminarea. 

Să înțelegem că, atunci când suntem rechemați la datorie, din calitatea de rezerviști, mergem să ne îndeplinim misiunea doar pentru angajatorii din sistemul privat? 

În altă ordine de idei, legiuitorul român, prin adoptarea acestui act normativ a uitat că în sistemul bugetar (public) ocuparea unei funcții (post) se face DOAR PRIN CONCURS SAU EXAMEN. 

Nici un beneficiar al pensiei militare nu poate fi angajat, în sistemul bugetar, fără acest concurs sau examen. 

Și atunci, de ce ar trebui ca acesta să aibă interzisă accederea la un post care se ocupă doar prin concurs sau examen?   

Beneficiarului pensiei militare care participă la o competiție în vederea ocupării unui post PRIN CONCURS sau EXAMEN îi este interzisă participarea, însă pentru un post, tot din sistemul bugetar, în care nu există o competiție, ci ocuparea postului se face prin numire, situația este permisă. Or, tocmai în acest sens s-ar justifica o soluție legislativă restrictivă, unde ocuparea aceluiași post se poate prin NUMIRE nu și prin concurs sau examen. Acolo există într-adevăr subiectivism în ceea ce privește persoana aleasă pentru ocuparea unei funcții din sistemul bugetar, care nu participă într-o competiție dictată de regulile unui concurs sau examen. 

A considera că pensionarii militari nu pot cumula pensia pentru limită de vârstă cu salariul în sistemul bugetar, la fel ca orice alt cetățean al României beneficiar al aceluiași tip de pensie (în condițiile în care posturile se ocupă doar prin concurs sau examen), ar însemna a afecta însăși natura noțiunii de pensie pentru limită de vârstă și, totodată, a institui două categorii de subiecte de drept beneficiare ale pensiei pentru limită de vârstă în mod arbitrar. Prin soluția propusă de interzicere a participării la un concurs sau un examen organizat în sistemul bugetar, se creează astfel o gravă discriminare. Pe de altă parte, dispozițiile legii contestate, induc în ansamblul lor o discriminare între destinatarii pensiilor pentru limită de vârstă, discriminare contrară dispozițiilor constituționale amintite. Astfel, prevederile Legii privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative – PL-x nr. 421/2021 introduc și o discriminare pozitivă, întrucât beneficiarii pensiilor militare care nu aleg să deruleze alte activități profesionale își mențin ”dreptul de proprietate” asupra pensiei militare, însă cei care doresc să continue activitatea în alte domenii sunt ”expropriați” de același drept, drept care poate avea o componentă financiară nesemnificativă. În ”expunerea de motive” a legii criticate (PL-x nr. 421/2021) nu s-au oferit justificări clare pentru adoptarea reglementărilor în ansamblul lor, limitându-se la o citare trunchiată a unei Decizii a instanței de contencios constituțional. Astfel, argumentarea logică în sprijinul legii este întreruptă brusc, fără a se prezenta motivele obiective din spatele acestor măsuri. 

Se invocă în acest sens faptul că prin Decizia nr. 1414/2009, Curtea Constituțională a reținut că nicio dispoziție constituțională nu împiedică legiuitorul să reglementeze opțiunea oferită salariaților de a continua activitatea în condițiile suspendării plății pensiei, cu condiția ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toți cetățenii, iar eventuale diferențe de reglementare să aibă o rațiune licită. 

Potrivit Deciziei nr. 1414/2009, Curtea Constituțională a reținut că în jurisprudenţa sa ”că încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite”. 

Tocmai această motivare obiectivă și rezonabilă nu este indicată în expunerea de motive a PL-x nr. 421/2021, fiind încălcat astfel și art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României. Mai mult, expunerea de motive eludează prezentarea obiectivă a situației juridice a beneficiarilor de pensii militare. 

Astfel, pensionarii militari angajați prin CONCURS sau EXAMEN în sistemul bugetar plătesc contribuții și impozite pentru sumele plătite cu titlu de salariu/indemnizație la fel ca orice angajat, astfel că este greșită susținerea potrivit căreia ”prin opțiunea de a alege între plata pensiei sau a salariului se asigură repartizarea echitabilă a resurselor bugetare”. 

În același timp, "expunerea de motive" susține menținerea cumulului dintre pensie și salariu, argumentând că schimbările privind organizarea muncii ar trebui să permită valorificarea avantajelor competitive ale lucrătorilor vârstnici, inclusiv experiența lor vastă. Astfel, se conturează o contradicție evidentă între motivele invocate pentru justificarea legii și scopul său, deoarece legea adoptată restricționează în mod nejustificat accesul pensionarilor militari, care îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea unui post prin concurs sau examen, la posturile din sistemul bugetar. 

Constrângerile bugetare și reducerea costurilor din bugetul de stat în privința cheltuielilor de personal, amintite ca motiv al adoptării legii criticate (PL-x nr. 421/2021), presupun restrângeri ale posturilor acolo unde ele nu sunt justificate, iar nu restrângeri ale dreptului la muncă unor persoane care pot fi necesare, folosindu-se expertiza profesională a acestora, chiar după momentul ieșirii la pensie. 

În foarte multe țări (inclusiv Statele Unite ale Americii) expertiza rezerviștilor militari este fructificată cu prioritate în sistemul instituțiilor și administrației publice. 

Orice ingerinţă a unei autorităţi publice în respectarea drepturilor poate fi justificată numai dacă răspunde unui interes public (sau general) legitim . Autoritățile naționale, având cunoaștere directă a societății și nevoilor acesteia, sunt în principiu mai bine plasate decât o instanță internațională pentru a decide ce reprezintă "interesul public". În conformitate cu sistemul de protecție stabilit de Convenție, autoritățile naționale au responsabilitatea să evalueze inițial dacă există o problemă de utilitate publică care necesită măsuri ce implică restrângerea unor drepturi. În mod evident, prevederile Legii criticate (PL-x nr. 421/2021) nu justifică în mod obiectiv această restrângere, mai ales că legea a fost introdusă în Parlament în 2021. De asemenea, articolul 4 introduce o serie de excepții de la aplicarea dispozițiilor din articolele 1, 2 și 3, sugerând că principalele ținte ale legii sunt persoanele care beneficiază de pensii militare și pensii de serviciu. 

În forma adoptată a legii criticate, dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României sunt încălcate, deoarece beneficiarii acestor pensii sunt discriminați în raport cu alte categorii de pensionari pentru limită de vârstă, care sunt tratați în mod inegal. Potrivit Deciziei nr. 1414/2009, interzicerea cumulului pensiei cu salariul afectează dreptul la muncă prevăzut de art. 41 alin. (1) din Constituție și dreptul la pensie prevăzut de art. 47 alin. (1) din Constituție. 

Pensia este un drept fundamental, garantat în întregime și se datorează pentru munca prestată în trecut. Salariul constituie retribuția angajatului pentru munca prestată, datorată de angajator, deci și de autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și/sau subordonare, precum și de regii autonome, societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială. Menționăm că salariul plătit de angajator nu are legătură cu pensia, care se acordă pentru o muncă efectuată în timp până la vârsta pensionării. 

Munca trecută nu vine în concurs cu cea prezentă pentru care salariatul primește o retribuție lunară de la bugetul de stat, acestea aflându-se într-o succesiune, și nu în concurs. Cumularea lor nu poate fi afectată sub nicio formă, pensia fiind un drept câștigat, pe care nicio reglementare legală nu îl poate înlătura. 

Dreptul la muncă și dreptul la pensie sunt drepturi fundamentale, garantate prin Constituție. Articolul 53 din Constituție admite posibilitatea diminuării rezonabile a gradului de protecție oferită unor drepturi fundamentale, în anumite momente sau situații, cu respectarea unor condiții, câtă vreme prin aceasta nu este atinsă chiar substanța drepturilor. Prezenta situație nu se încadrează în nicio situație prevăzută de art. 53 alin. (1) din Constituție. Exercitarea neîngrădită a drepturilor și libertăților fundamentale este regula într-o societate democratică, restrângerea operând doar în situația în care nu există o soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Cumularea pensiei cu salariul nu poate fi afectată sub nicio formă, pensia fiind un drept câștigat. Suspendarea, chiar și temporară a plății pensiei pe durata exercitării activității, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 44 din Constituție. 

În altă ordine de idei, dispozițiile art. 1, 2 și 3 din Legea privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare (PL-x nr. 421/2021), ca de altfel întreg actul normativ, încalcă dreptul de proprietate prevăzut la art. 44 alin (1), (2) și (3) din Constituția României, cunoscut fiind că noțiunea de „bun“ înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel că dreptul la salariu și dreptul la pensie pot fi asimilate unui drept de proprietate. Reglementarea adoptată, prin punerea beneficiarului pensiei militare, care cumulează și salariu la una dintre instituțiile prevăzute la art. 1, în situația de a opta în termen de 30 zile la renunțarea/menținerea a unui drept, are natura juridică a unei ”exproprieri” fără o cauză de utilitate publică. 

Interzicerea cumulului pensiei pentru limită de vârstă aparținând sistemului public de pensii cu veniturile salariale obținute în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale, locale, regii autonome, societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială încalcă în mod flagrant dispozițiile Constituției României.  Normele nou statuate condiționează continuarea raporturilor de muncă sau impun încetarea forțată a acestora pornind de la un criteriu profund discriminatoriu, care contravine principiului egalității în drepturi a cetățenilor. 

Astfel, în textul legii criticate se arată că ”(1)Persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act administrativ de numire în funcție în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială și care au și calitatea de beneficiari de pensie pentru limită de vârstă în sistemul pensiilor militare de stat au obligația ca, în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să își exprime în scris opțiunea pentru continuarea activității în baza aceluiași contract individual de muncă, raport de serviciu sau act administrativ de numire, după caz, ori pentru încetarea contractului individual de muncă, raportului de serviciu sau încetarea ocupării funcției în care au fost numite în baza actului administrativ de numire, după caz. Continuarea activității se realizează pe baza cererii aprobate de către angajator. (2)Menținerea în activitate se realizează cu acordul anual al angajatorului. 

În situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (1) îşi exercită opţiunea pentru continuarea activităţii, iar angajatorul îşi exprimă acordul, plata pensiei se suspendă, la cerere, începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii însoțite de acordul angajatorului.” 

În condițiile unei asemenea statuări, discriminarea este evidentă pentru beneficiarii pensiei militare care au ocupat deja un post prin concurs sau examen, deoarece continuare activității pe acel post este condiționată de obținerea unui acord anual din partea angajatorului. În situația în care angajatorul nu-și dă acordul, acest drept de a-si continua activitatea pe postul ocupat în urma unei competiții (concurs sau examen) rămâne evident unul fără conținut și doar ipotetic. 

Alta este situația celor pensionați, care nu ocupă în prezent un post în sistemul bugetar dar care, pe viitor participă la concurs sau examen și câștigă acel post . 

În acestă situație nu există condiționare, în sensul existenței unui acord din partea angajatorului nici a priori ocupării postului și nici ulterior prin acordarea acestuia anual. 

Este evidentă discrimnarea în cadrul aceleiași categorii sociale, respectiv a benficiarului de pensie militară, angajat în prezent, în urma unui concurs sau examen (care este condiționat de menținera pe postul ocupat de acordul angajatorului) și  benficiarul de pensie militară care urmează se se angajeze în urma concursului câștigat la o autoritate sau instituţii publică centrală şi locală (care nu este condiționat de acel acord al angajatorului). 

Nu putem omite nici faptul că în reglementarea propusă, interzicerea cumulului pensiei cu salariul se aplică doar unei anumite categorii de persoane, care au raporturi de muncă cu autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, regii autonome, societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială iar alte categorii de persoane sunt exceptate, fără o motivare obiectivă. 

Nu înțelegem de ce persoanelor prevăzute la art.4 din legea criticată nu li se aplică această interdicție iar pensionarilor militari DA. 

Aspectele avute în vedere pentru categoriile profesionale exceptate de la aplicarea legii prin art. 4, sunt valabile și pentru persoanele beneficiare ale unei pensii militare.  

Este de notorietate faptul că și sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională ESTE SUBDIMESNIONAT, EXISTĂ FOARTE MULTE FUNCȚII VACANTE, FORMAREA ACESTOR SPECIALIȘTI SE REALIZEAZĂ ÎN TIMP ȘI DUPĂ ANUMITE REGULI SPECIFICE, iar situația geopolitică în actuala configurație este una sensibilă. 

Doar sistemul de învățământ, sănătatea, protecția socială sau sistemul clerical este afecatat și constituie excepție de la această interdicție? 

Este evident că pensionarilor militari li se creează numai interdicții în comparație cu alte categorii de pensionari, în condițiile în care ei sunt singurii care au și calitatea de rezerviști și pot fi rechemați în activitatea profesională. 

Atâta timp cât sunt apți să fie rechemați pentru a îndeplini obligațiile de serviciu pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale, cu  siguranță SUNT APȚI și pentru o viață profesională activă în sistemul bugetar, unde au câștigat un post prin concurs/examen, sens în care nu li se poate interzice în mod discriminatoriu acest drept în raport cu alte categorii profesionale. 

Interzicerea cumulului pensiei cu salariul pentru această categorie conduce la adâncirea crizei forței de muncă, inclusiv în sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, în condițiile în care formarea profesională în aceste domenii este absolut una specială, de durată și nu pot exista soluții imediate, impunându-se tot mai pregnant proceduri de reîncadrare. Mai mult, într-un moment în care deficitul de resursă umană este acut, este esențial să promoveze atragerea și menținerea personalului din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în sistem, și prin cumul între pensie și salariu.  

Aceasta impune ca în categoria excepțiilor de la interdicția cumulului să fie introdusă și categoria profesională a lucrătorilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. 

Dacă interdicția de a cumula pensia cu salariul în sistemul public ar fi aplicată fără o abordare adecvată a nevoilor și particularităților beneficiarilor pensiilor militare, ar putea duce la consecințe nedorite, cum ar fi pierderea de expertiza specifică și competență în sistem. 

Amintim aici și contextul conflictului de la granița României și a Uniunii Europene. În concret, dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituția României sunt încălcate și prin raportare la categoriile de pensionari prevăzute la art.4, exceptate prin legea criticată și pentru care nu se oferă o justificare rezonabilă. 

Dreptul de a alege o activitate profesională după pensionare ar trebui protejat în limitele impuse de etică și responsabilitatea funcției anterioare și nu în funcție de împrejurarea că beneficiarul pensiei militare intră în relație contractuală cu instituții sau autorități ale statului. După pensionare, beneficiarul pensiei militare poate exercita o altă activitate profesională juridică dacă aceasta din urmă nu este incompatibilă din punct de vedere etic cu fosta sa activitate juridică. 

Acest drept este consfințit și de art.76 din legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat. 

Având în vedere întregul context descris mai sus, vă solicităm să constatați că dispozițiile Legii privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, încalcă normele constituționale sens în care vă rugăm să admiteți excepția de neconstituționalitate invocată de către Înalta Curte de Casație și Justiție a României și constatarea neconstituționalității acestui act normativ. 

II. Referitor la Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal 

Actul normativ criticat este viciat atât sub aspectul motivelor de neconstituționalitate extrinsecă cât și intrinsecă. 

Astfel, raportat la motivele de natură extrinsecă enumerăm: 

 - Caracterul diferit al legii și încălcarea principiului unicității reglementării. În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. În acest sens, se poate constata că actul normativ adoptat încălcă acest principiu constituțional prevăzut la art.1 alin.(5) coroborat cu art.147 alin.(4) din legea fundamentală a ststului nostru 

- Încălcarea art.1 alin.(3) și (5) din Constituție sub aspectul clarității și previzibilității normei juridice. 

 Totodată, motivele de neconstituționalitate intrinsecă sunt: 

- Încălcarea art.44 din Constituție și art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prin dispozițiile art.XI pct.5 și 9 dar și ale art.XIII din Lege 

- Încălcarea principiului egalității în drepturi prevăzut de dispozițiile art.16 coroborat cu art.53 din Constituție. 

- Încălcarea dispozițiilor art.1 alin.(5), art.16 alin.(1) și art.56 alin.(2) din Constituție prin prevederile art.XIII din Lege cu referire la art.101 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal. 

  

În conformitate cu prevederile art.14 din legea nr.223/2015, în sistemul pensiilor militare de stat se acordă următoarele categorii de pensii: 

”a)pensia de serviciu; 

   b)pensia de invaliditate; 

   c)pensia de urmaş.” 

Pensia de serviciu trebuie să fie reglementată astfel încât să încurajeze stabilitatea în serviciu şi formarea unei cariere predicitbile pentru militari, poliţişti şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. 

În actuala reglementare, legea 223/2015 ar trebui să instituie  o pensie cât mai apropiată de veniturile avute în timpul activităţii, coroborată bineînțeles cu condiţii specifice de pensionare. 

Reglementarea pensiei de serviciu pentru această familie ocupațională nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv prin prisma specificului activităţii militarilor, poliţiştilor şi funcţionarior publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care impune acestora cele mai stricte obligaţii şi interdicţii, precum şi responsabilităţi şi riscurile maxime (neîntâlnite la alți beneficiari de pensii de serviciu sau speciale), constituind aşadar o compensaţie parţială a unor privațiuni ce rezultă din rigoarea statutului special al acestora. 

Reglementarea ex abrupto a unor soluţii legislative diferite care reconfigurează componenta referitoare la pensia de serviciu pentru militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, este de natură a încălca principiul aşteptării legitime. 

În acest sens, trebuie avut în vedere că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului stabileşte că: ”1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. 2. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuţii', sau a amenzilor.” 

Referitor la existenţa unui „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. l,în concepţia Curţii Europene a Drepturilor Omului, conceptul „bunuri" este unul autonom, care include atât „bunurile actuale", cât şi activele, inclusiv creanţele, despre care reclamantul poate susţine că are cel puţin o „aşteptare legitimă". 

Așa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii, pentru ca o „aşteptare" să fie „legitimă", aceasta trebuie să aibă o natură mai concretă decât o simplă speranţă şi să se bazeze pe o prevedere legală sau pe un act juridic, precum o hotărâre judecătorească, care să aibă legătură cu dreptul patrimonial în cauză.   

Dreptul la pensii militare este menționat de izvoarele istorice, ca existență, odată cu înființarea primei structuri militare pământene. 

Acestea au fost prevăzute în ”Regulamentele ostășești” încă din anii 1829 – 1830, continuând cu alte acte normative pe această componentă, precum: Regulamentele militare; Regulamentele serviciului interior;  Decretele regale, Decretele-Lege pentru aprobarea reglementărilor specificate de mai sus; Decretul nr.4 din 10.01.1951 privind stabilirea drepturilor bănești ale personalului Forțelor Armate ale RPR; Decretul nr.416 din 30.10.1952 pentru completarea Decretului nr.4/1951; Decretul nr.360 din 22 august 1949; Decretul nr.255 din 05 iunie 1958 pentru modificarea și completarea Decretului nr.360/1949; Decretul nr.277 din 02 iulie 1955 cu modificările aduse prin Decretul 241 din 26 mai 1958 pentru acordarea drepturilor de pensie militarilor și urmașilor lor; Ordinul nr.M852 din 31 octombrie 1958 pentru aprobarea Instrucțiunilor nr.6250/11.10.1958 privind aplicarea Decretului nr.360/1949; Decretul nr.214/1977 privind pensiile militare de stat; Legea nr.164 din 07 aprilie 2001 privind pensiile militare de stat; Legea nr.179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor; Legea nr.223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat, în vigoare de la data de 01 ianuarie 2016. 

În concluzie, pensiile militare au fost singurele cu o reglementare proprie, derogatorie de sistemul public de pensii al statului român, pensii care s-au acordat, fără întrerupere, având o istorie din anul 1829 și până în prezent. 

Toate celelalte pensii de serviciu sau speciale au fost create după anul 1990. 

Aşadar, de mai bine de 190 de ani, autoritățile statului român, indiferent de forma de organizare, a păstrat principiile de reglementare a pensiilor de serviciu ale militarilor,  sub aspectul condiţiilor de pensionare şi a modului de calcul al pensiei. 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât în mod constant că şi o prestaţie socială la un regim necontributiv ar putea constitui un bun în sensul art.1 din Protocolul nr. 1  dar și faptul că legislaţia care prevede plata unei pensii pentru limită de vârstă, condiţionată sau nu de contribuţii, generează un drept patrimonial care se încadrează în domeniul de aplicare al acestui articol, pentru persoanele care îndeplinesc cerinţele sale . 

Pe tot parcursul carierei beneficiarii mai sus amintiţi au avut un statut sever şi restrictiv şi s-au supus tuturor rigorilor specifice profesiei, inclusiv interdicţiei exercitării unor drepturi fundamentale şi incompatibilităţilor stabilite la nivel constituţional şi legal, sens în care aceştia au o speranţă legitimă, care constituie un „bun" din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1, că vor beneficia de pensia de serviciu în condiţiile de reglementare existente la momentul la care au ales să se supună acestor rigori sau, în orice caz, în condiţii care să nu difere în mod substanţial. 

În aceste condiţii, trebuie avut în vedere că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, orice ingerinţă în drepturile fundamentale recunoscute de Convenţie, deci inclusiv în dreptul consacrat de art. 1 din Protocolul nr. 1, trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim şi să fie proporţională cu scopul urmărit. 

În raport de aceste premise, considerăm că măsurile adoptate prin legea criticată se constituie într-o ingerinţă gravă asupra speranţei legitime a beneficiarilor dreptului la pensiilor militare, așa cum prevăzuți de legea nr.223/2015. 

Invocarea prevederilor Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu poate reprezenta o justificare temeinică întrucât aceasta trebuie realizată, sub aspect formal, prin instrumentele prevăzute de lege şi să surprindă toate implicaţiile economice şi sociale ale actului normativ preconizat. 

Mai mult, este necesară o justificare specifică în condiţiile în care Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă stabileşte doar obiectivele care trebuie atinse, fără a impune măsurile concrete prin care acestea urmează să fie realizate. 

Or, alegerea acestor măsuri este DOAR de resortul legiuitorului naţional, care este ţinut şi de obligaţia de fundamentare temeinică a fiecărei soluţii legislative promovate, în acord cu exigenţele prezentate în cele ce preced. 

 Totodată, principiul securității juridice se opune posibilității aplicării în timp a unei norme legale pentru situații constituite la o dată anterioară publicării sale, legiuitorul neputând stabili a posteriori trecerii în rezervă, alte criterii de determinare a condițiilor de pensionare, condiții care includ și pe cele referitoare la modul de calcul al pensiei. Majorarea vârstei de pensionare a  militarilor, poliţiştilor şi funcţionarior publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare fără luarea în considerare a tuturor incompatibilităților, interdicțiilor dar și a RISCURILOR MAXIME la care sunt supuși, cu ignorarea volumului de activitate, a responsabilităților și a caracterului permanent al serviciului acestora încalcă principiul predictibilității legii. 

Statul nu poate interveni “a priori” asupra condițiilor de eligibilitate ale pensionării în privința acelora care au intrat în sistem, cu imaginea unor condiții clar definite privind vârsta de pensionare. Orice majorare a vârstei de pensionare ulterior numirii în funcție pune în discuție ruperea echilibrului de încredere între aceștia și Statul Român. Predictibilitatea legii ar trebui să primeze și de această dată, mai ales că modificarea adoptată vizează specialiștii din această familie ocupațională, care se apropie deja de vârsta de pensionare și care și-au format un orizont de așteptare la momentul intrării în activitate. Ei vor fi puși în situația de a nu putea alege și dispune cu privire la viitorul lor. Creșterea vârstei de pensionare fără a lua în considerare factorii de stres specifici și condițiile speciale de desfășurare a activității poate descuraja tinerii profesioniști să se alăture sistemului militar, de ordine publică și siguranță națională. 

 Dacă perioada de activitate prelungită este percepută ca fiind prea solicitantă și dăunătoare, aceasta ar putea reduce atracția și retenția tinerilor intrați în acest sistem, ceea ce ar putea avea consecințe negative pe termen lung. 

Prin Decizia nr. 433 din 29 octombrie 2013, Curtea a reținut că “reglementarea regimului juridic al pensiilor de serviciu într-un mod diferit decât cel propriu sistemului general al asigurărilor sociale nu constituie o discriminare în sensul art.16 alin. 1 din Constituţie sau al art.14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. (…) În considerarea situaţiei specifice deosebite a unor categorii socioprofesionale, legiuitorul poate institui tratamente juridice diferenţiate atât prin condiţii şi criterii de acordare derogatorii, cât şi printr-un mod de calcul şi cuantum diferite ale pensiilor (..) La acordarea acestui beneficiu, legiuitorul a avut în vedere importanţa pentru societate a activităţii desfăşurate de această categorie socioprofesională, activitate caracterizată printr-un înalt grad de complexitate şi răspundere, precum şi de incompatibilităţi şi interdicţii specifice.” 

Nu în cele din urmă, dispozițiile art. XV, introduce prin legea criticată,  nesocotesc principiile referitoare la fiscalitate, în conformitate cu art. 56 alin. (2) din Constituția României, principiul legalității conform art. 1 alin. (5) din Constituția României și principiul egalității în drepturi conform art. 16 alin. (1) din Constituția României. Mai precizăm că orice modificare a sarcinilor fiscale trebuie să fie justificată de motive obiective, să fie aplicată în mod uniform, să fie clară și previzibilă, și să nu diferențieze contribuția fiscală în funcție de grupuri sau categorii de cetățeni. De menționat că prin Decizia nr. 6/25.02.1993, Curtea Constituțională a stabilit că, “crearea excepțiilor în impozitarea veniturilor pe criterii sociale, categorii de funcționari sau pe criteriile prevăzute de articolul 4 alineatul (2) al Constituției reprezintă o încălcare a egalității cetățenilor în fața legii. (…) o fiscalitate care se abate de la regulile general acceptate referitoare la baza impozabilă, cotele impozabile, categoriile de venituri etc., devine o fiscalitate discriminatorie atunci când introduce criterii care afectează egalitatea în drepturi a cetățenilor.” 

Fiscalitatea trebuie să fie nu doar legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele în funcție de grupuri sau categorii de cetățeni. Din această perspectivă juridică, dispoziția legală care introduce o suprataxă de 15% numai pentru o anumită categorie socială este discriminatorie și contravine prevederilor articolului 16 alineatul (1) și articolului 53 alineatul (2) din Constituție. 

Modificarea art. 101 din Codul fiscal este discriminatorie, deoarece procentul de 15% indicat ca și impozit pe venit se aplică numai pensiilor de serviciu, excluzând alte categorii de contribuabili menționați la art. 64 din Codul fiscal. 

Această diferențiere în impozitare creează un tratament discriminatoriu între diverse categorii de contribuabili și nu respectă principiul egalității în fața legii. 

Prin Jalonul nr. 215 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), nu se solicită nerespectarea deciziilor Curții Constituționale sau modificarea cotei legale de impozitare. Jalonul menționează doar că pensiile speciale, fără a specifica și legile care le reglementează, nu ar trebui să depășească venitul obținut în cursul perioadei de cotizare. 


Pentru considerentele mai sus expuse, solicităm admiterea excepțiilor de neconstituționalitate invocate de către Înalta Curte de Casație și Justiție a României și constatarea neconstituționalității, în ansamblu, și a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.