joi, 27 iulie 2023

Punct de vedere interdictie cumul pensie-salariu

 


 In  data 28.06.2023 a fost adoptat de către Parlament  un proiect de  L E G E privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x nr. 421/2021).

În cuprinsul acestuia, se regăsesc prevederi pe care le consider neconstituționale, asfel:

1.       Proiectul prevede că persoanele care lucrează în instituţii publice de stat, companii, regii autonome pot continua serviciul după ce implinesc vârsta de pensionare.

2.       Menţinerea în activitate se face cu acordul anual al angajatorului. Vor putea cumula pensia cu salariul, pe perioadă nedeterminată şi persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, ai sistemului pensiilor militare de stat ori sunt beneficiari de pensie de serviciu.

3.       Alte categorii de beneficiari sunt aleşii, profesorii, cei angajaţi cu ora să aibă grija de bătrâni, copiii care au pensii de urmaş, medicii şi asistenţii, preoţii si artiştii, membrii Academiei Române, cei care lucrează în autorităţi autonome (BNR, ANRE, ASF, ANCOM).

4.       Salariatul poate fi menţinut în activitate maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu acordul anual al angajatorului.

5.       Sunt câteva categorii care îţi vor putea prelungi activitatea şi după 70 de ani, şi anume medicii, farmaciştii, asistenţii medicali, moaşele, judecătorii, procurorii magistraţi, după ce dau examen. 

MOTIVARE

1. Potrivit art. 47 din Constituția României, republicată, pensia este un drept fundamental, garantat în întregime și se datorează pentru munca prestată în trecut. În schimb, salariul constituie retribuția angajatorului pentru munca prezentă, datorată de către angajator, deci și de stat.

2. Prin Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009 Curtea Constituțională a statuat că, prin instituirea unei obligații de a opta între pensie și venitul din salarii se ,,afectează prin limitare atât dreptul la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, cât și dreptul la muncă consacrat prin art. 41”.

  Prin urmare, în consolidarea prevederilor constituționale și a jurisprudenței invocate mai sus, interdicția aprobată constituie o restrângere a dreptului la pensie și a dreptului la muncă, restrângere care însă nu se realizează în condițiile stabilite prin art. 53 din Constituție, potrivit căruia:

 ,,(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfacerea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

 (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului sau a libertății”.

3. Potrivit jurisprudenței de la CEDO, dreptul de creanță este ocrotit în aceiași măsură ca și dreptul de proprietate. Prin Decizia CCR nr. 375/2005 judecătorii au stabilit că "Nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii, iar eventualele diferenţe de tratament [...] să aibă o raţiune licită".

Or, prevederile din Proiectul PL-x nr. 421/2021 de interdicție a cumulului pensie cu salariu introduce următoare excepții:

a) persoanelor alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică, precum şi celor pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie;

b) personalului didactic de predare din învăţământ pensionat, încadrat/reîncadrat în condiţiile legii; c) personalului de îngrijire angajat prin plata cu ora de către autorităţile locale pentru asigurarea serviciilor comunitare la domiciliul 4 persoanelor vârstnice, potrivit art.8 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;

d) copiilor beneficiari de pensie de urmaș, precum și persoanelor beneficiare de pensie de invaliditate de gradul III cu drept de muncă;

e) personalului de specialitate medico-sanitar din unitățile sanitare, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din instituţiile/autorităţile publice;

f) asistenţilor personali şi asistenţilor personali profesionişti prevăzuţi de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

g) asistenţilor maternali prevăzuţi de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

h) persoanelor care ocupă funcţii clericale sau funcții de specialitate artistică;

i) membrilor Academiei Române;

j)cei care lucrează în autorităţi autonome (BNR, ANRE, ASF, ANCOM).

Este evident faptul că singurul personal căruia i-a fost interzis cumulul pensiei cu salariul este cel care beneficiază de pensii de serviciu și cel din sistemele neintegrate de pensii care beneficiază de pensii de stat, respectiv:

1.      Militarii disponibilizați prin OUG nr. 7/1998 în numele așa zisului ,,interes național”, din rândul cărora fac parte  și eu;

2.      Personalul MAI, SPP, SRI, SIE, STS....etc

Așadar, dispozițiile criticate conțin o discriminare vădită a personalului căruia îi sunt aplicabile față de personalul care a fost exceptat de la aplicare, contravenind flagrant principiului egalității în drepturi prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituția României.

Cu alte cuvinte, se creează o gravă discriminare inadmisibilă între personalul beneficiar ar unor pensii de serviciu/de stat și ceilalți pensionari din  sistemul unitar de pensii publice în condițiile în care nu există nicio rațiune licită care să justifice această legiferare.

Având în vedere că în expunerea de motive nu există prezentată nicio rațiune a discriminării menționate, în spiritul aceleiași Decizii CCR nr. 375/2005 ar putea rezulta concluzia, inacceptabilă şi absurdă, că legiuitorul a instituit o sancţiune pentru personalul care s-a aflat în serviciul justiţiei, apărării, internelor, serviciilor speciale, etctimp de cel puţin 25 de ani - durată prevăzută pentru acordarea pensiei de serviciu/de stat - şi anume aceea de a nu putea beneficia de această pensie în cazul în care prezenţa lor ar fi utilă și necesară în diverse locuri de muncă din cadrul unor autorități și instituții de stat, tocmai datorită pregătirii și experienței de excepție acumulate.

În opinia mea, măsura luată de parlamentari  este strict împotriva unui grup restrâns de pensionari pe motivul că respectivii nu beneficiază de pensii pe criteriul ,,contributivitații” este complet inechitabilă, populistă care poate fi percepută ca o pedeapsă aplicată acestora pentru simplul motiv că și-au desfășurat activitatea în sectoare de activitate speciale, că munca lor cumva a fost lipsită de importanță și în consecință, nu sunt altceva decât niște „proscriși” care trebuie să fie scoși în afara legii, mai precis, să nu beneficieze de aceleași drepturi de care beneficiază ceilalți cetățeni ai României.

 Un astfel de raționament este inacceptabil, este lipsit de o rațiune licită și coroborat cu faptul că măsura interdicției nu se aplică în mod egal pentru toți cetățenii, așa cum a decis CCR prin Decizia nr.  375/2005, conduce fără drept de tăgadă la neconstituționalitatea deciziilor adoptate.

4. Este adevărat că prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, CCR s-a pronunțat cu privire la neconstituționalitatea dispoziţiilor art. 17-22 prevăzute în cap. IV din Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, cu privire la interzicerea cumulului pensie salariu, susținând că acestea sunt constituționale.

 Este extrem de important de reținut însă care a fost proporționalitatea între obiectivul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite, or, potrivit motivelor care au determinat adoptarea Legii nr. 329/2009, scopul acestuia a fost combaterea ,,crizei economice, fenomen mondial ce afectează structural economia românească", datele de natură financiară, precum şi prognozele efectuate de autorităţile abilitate în domeniu conturând ,,imaginea unei crize economice profunde, care poate pune în pericol stabilitatea economică a României şi, prin aceasta, ordinea publică şi siguranţa naţională".

Justificarea unei astfel de limitări a rezidat în degrevarea bugetului de stat, respectiv a celui al asigurărilor sociale de stat, într-o măsură care nu afecta veniturile persoanei sub pragul salariului mediu brut pe economie.

Prin urmare, măsura adoptată a fost proporțională cu situația care a determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii şi mijloacele folosite în realizarea lui, şi s-a aplicat în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.

Or, contrar măsurilor adoptate la acel moment critic pentru țară, dispozițiile actuale sunt neconstituționale întrucât pe de o parte suprimă complet nivelul mai sus menționat considerat rezonabil de Curte, măsura fiind astfel una excesivă în condițiile în care țara nu se confruntă cu o criză, și pe de alta, se aplică în mod discriminatoriu doar unui grup restrâns de persoane, contrar Deciziei CCR nr. 375/2005.  

5. De asemenea, prin Decizia din 20 martie 2012, pronunțată în Cauza Ionel Panfile împotriva României (Cap. IV, paragrafele 17-25 din Legea nr. 329/2009), având în vedere ,,interesul public” generat de criza care a determinat luarea unor măsuri excepționale de către legiuitorul român, respectiv norme noi în privinţa salariilor din sectorul public în vederea raţionalizării cheltuielilor publice, aşa cum impunea contextul excepţional al crizei financiare şi economice globale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că măsura interzicerii cumulului pensiei cu salariul în condițiile extreme mai sus menționate respectă justul echilibru între interesele generale ale comunității și protecția drepturilor fundamentale ale indivizilor.

În cauză, dispozițiile criticate privind interzicerea cumulului pensie cu salariu doar pentru un grup restrâns de persoane sunt excesive,  nejustificate și implicit neconstituționale întrucât Guvernul României nu poate invoca Decizia CCR nr. 1.414/2009 și nici Decizia CEDO/2012, pronunțată în Cauza Ionel Panfile, pentru simplul fapt că în acest moment, nu există o criză financiară globală, nu există un context care să pună în pericol statul de drept și care să impună, în numele ”interesului public” național, adoptarea unor măsuri excepționale.

 În schimb, salariul constituie retribuția angajatorului pentru munca prezentă iar posturile care actualmente sunt încadrate cu cumularzi sunt oricum deja bugetate indiferent de cine le ocupă, deci nu există niciun fel de efort asupra bugetului general consolidat

6. Conform Deciziei CCR nr. 1414 din 4 noiembrie 2009,,esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este tocmai caracterul excepțional și temporar al acestuia”. (...). Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ca excepție, dacă nu există o altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol”.

În concluzie, restrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale nu se poate aplica decât în situații extreme or în acest moment, nu există motive care să justifice luarea măsurilor de interdicție a cumulului pensie salariu, dispozițiile adoptate intrând în contradicție cu decizia mai sus menționată, ceea ce scoate în evidență neconstituționalitatea acestora. 

Cel mai solid argument constă în faptul că datorită depășirii crizei economice care a constrâns Guvernul României să ia măsurile extreme la care am făcut deja referire, prin Legea nr. 134 din 15 octombrie 2014 publicată în  M.O. nr. 753 din 16 octombrie 2014, Parlamentul României a abrogat prevederile prevăzute de litera c) a articolului 1 şi capitolul IV "Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare", cuprinzând articolele 17-26, din Legea nr. 329/2009.

În acest context, dincolo de faptul că nu există o situație de criză care să le justifice, dispozițiile adoptate privind interzicerea cumulului pensiei cu veniturile salariale doar pentru un grup restrâns de persoane fără a fi aplicabile tuturor pensionarilor din România și fără a stabili și un nivel al pensiei nete până la care poate opera cumulul, deci în absența întrunirii condițiilor de obiectivitate și rezonabilitate și proporționalitate impuse de principiul nediscriminării și de prevederile art. 53 din Constituția României referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi, apreciez că sub forma actuală, limitează în însăși substanța lor dreptul la muncă și dreptul la pensie, iar în opinia mea, sunt NECONSTITUȚIONALE

În concluzie, consider că este sarcina statului să găsească soluții pentru dezvoltarea societății, printr-o politică economică și socială adecvată.

Așa cum am arătat, eliberarea unor funcții din cadrul autorităților și instituțiilor publice nu poate constitui o măsură proporțională cu motivul complet nejustificat și nerealist .

Dimpotrivă, menținerea dispozițiilor criticate poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării evidente a bunei funcționări a instituțiilor și autorităților publice.

 

Jurist ION NISTOR- lt. col. (r)

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu