sâmbătă, 16 martie 2013

Comunicat


 Am onoarea să vă prezint comunicatul filialei din Braşov, primit de la Domnul General Mandu.
Personal consider că este binevenit în actuala situaţie confuză, în care chiar şi conducerea noastră centrală ne-a băgat ( nu ni se spune nimic despre faptul dacă propunerea legislativă susţinută de SCMD are sau nu număr de înregistrare la depunere). Domnul Generalr Mandu solicită, în semn de solidaritate, ca filialele care sunt de acord cu acest comunicat, să-l publice pe pagina lor astăzi, 15 martie, la orele 20.00. 
 Rămâne la latitudinea Domniilor Voastre modul cum veţi aprecia ce e de făcut.
 Presedintele BO al F.1 Hunedoara a SCMD
 Col.(r).
          Alexandru STURZA

Către membri Comitetului Director şi camarazii din toate Filialele SCMD

1. Prin renunţarea, în data de 04 03.2013, la acţiunile democratice stradale  constituţionale şi acceptarea invitaţiei la dialogul solicitat de unii reprezentanţi ai Guvernului USL, unele Filiale din teritoriu (printre care şi Filiala 1 Braşov) au sprijinit necondiţionat Comitetul Director, în efortul depus pentru finalizarea oportună şi urgentă, până la sfârşitul lunii Martie 2013, a adoptării şi promulgării actului normativ reparatoriu. Astfel, am girat cu autoritatea, onoarea şi identitatea fiecăruia, angajamentul public al guvernanţilor şi Coaliţiei politice majoritare,    de a rezolva urgent şi legal, litigiului pensiilor militare. De fapt, noi apreciem că este o obligaţie morală a celor care gestionează treburile statului, de a repune în matca lui firească, statul de drept. Abuzul grosolan săvârşit de fostul guvern Boc, prin falsul şi ilegalul principiu al contributivităţii, este un atac direct şi brutal la adresa unităţii, solidarităţii şi nivelului de trai al pensionarilor militari. Este regretabilă, iresponsabilă şi umilitoare decizia politică luată în 2011,  ca unii dintre noi să fim sancţionaţi de foştii guvernanţi, în baza unui principiu artificial creat, asociat cu incapacitatea profesională şi logistică de culegere, analiză şi prelucrare a datelor şi informaţiilor referitoare la munca noastră anterioară.

2. Constatăm, pe zi ce trece, că „motoarele” guvernării precum şi preocupările Coaliţiei s-au decuplat de esenţa promisiunilor electorale, prin care au reuşit să câştige încrederea şi „telecomanda” puterii publice. Este adevărat că noi, cei 30.000 de militari pensionari, sancţionaţi pe nedrept, nu suntem cea mai urgentă prioritate. Am aşteptat un an  pentru ca celelalte categorii sancţionate de guvernul portocaliu, să fie repuse în drepturile legitime. Am rămas singurii sancţionaţi, pe nedrept şi am girat cu încredere şi în deplină linişte socială, guvenul USL. Acum a venit timpul să cerem finalizarea acestor angajamente asumate de Guvern şi Coaliţie. Termenul convenit , în urma dialogului din 04.03.2013 este 1 Aprilie, 2013. Sperăm , cu toţii, ca această dată calendaristică, încărcată cu semnificaţia simbolică a păcălelii, să nu fie un motiv de a justifica neşansa noastră.
Semnalele pe care le recepţionăm , tot mai des, atât de la demnitarii implicaţi în stingerea litigiului cât şi pe orizontală, de la camarazii din teritoriu, ne transmit unele semne de îngrijorare şi anume: intenţiile mascate de acoperire a celor care au produs abuzul; preocuparea principală de a menţine pensiile crescute (acest element îl susţinem şi noi); unele capcane juridice introduse în proiectele reparatorii cu impact negativ asupra rezultatelor aşteptate de cei 30.000 de militari pensionari; evitarea totală a unor declaraţii publice referitoare la data planificată a stingerii litigiului; continuarea primirii, în lunile februarie - martie 2013 unor decizii prin care se continuă „curbele de sacrificiu” tot asupra acelor pensii diminuate; activizarea centrelor militare judeţene în a găsi vinovaţii, tot în rândul celor cu pensiile diminuate; unele răspunsuri evazive legate de corectitudinea sau incorectitudinea procesului de recalculare; lipsa de transparenţă cu privire la rezultatele auditelor şi sancţionarea vinovaţilor; tendinţa de a dispersa responsabilităţile şi absenţa unei atitudini constructive din partea politicienilor USL; proiectarea unei întârziri planificate în soluţionarea politică a abuzului  etc.
Toate aceste semnale produc multă îngrijorare şi nesiguranţă în rândul celor 30.000 de pensionari militari sancţionaţi, pe nedrept.

3. În acest context, deloc favorabil, în care, printre noi sunt prezente şi active  uneltele dubioase ale manipulării şi diversiunii, solicităm conducerilor Filialelor şi Comitetului Director următoarele:
3.1. Adoptarea, pentru prima etapă până la 01.04.2013, a  unei strategii de aşteptare, încredere limitată, vigilenţă sporită, implicare nemijlocită şi solidară în  deplin acord cu angajamentele asumate;
3.2. Răspunsul negativ al puterii după această dată, demonstrează faptul că abuzul împotriva noastră se menţine şi trebuie sancţionat cu reacţii democratice de răspuns; originea acestor reacţii trebuie identificată în pasivitatea, incompetenţa  şi aroganţa clasei politice.
3.3. În situaţia în care se confirmă faptul că funcţionează „ziua păcălelilor” şi calvarul nostru continuă cu pensiile jefuite şi căutarea dreptăţii imposibile, prin sălile tribunalelor, este necesară exprimarea unei opţiuni, în legătură cu strategia de urmat ;
3.4. Adresăm conducerilor filialelor din ţară precum şi Comitetului Director al SCMD, apelul nostru de a reveni la unitatea sindicală totală şi de a abandona atitudinile şi comportamentele „simbriaşilor”puterii; prin atitudinea pe care o vom manifesta, vom cunoaşte adevărul despre noi; în afara acestuia toţi vom avea de suferit deoarece minciuna se inventează atât de uşor;
3.5. Solicităm Comitetului Director să reglementeze comunicarea cu filialele din capitală şi Ilfov pentru a avea o dimensiune reală a forţei noastre democratice; în absenţa acestei comunicări prioritare vom fi obligaţi, ca noi, cei din teritoriu, să ne luăm măsurile necesare; vedem în capitală, forţa sindicală principală şi nu trezoreria SCMD;
3.6. Apreciem că, după 01.04.2013 în absenţa unei soluţii legitime, a trecut vremea dialogului clasic şi a venit vremea dialogului de tip european; dorim să cunoaştem cine mai suntem aceia care vom fi prezenţi la un „altfel de dialog”.
3.7. În absenţa unei soluţii pozitive până la termenele convenite prin dialog, suntem pentru organizarea şi desfăşurarea mişcărilor de protest repetate şi active , cu toate forţele sindicale. În acest scop, Comitetul Director să intreprindă măsurile ce se impun pentru evaluarea forţei sindicale combative, capabilă să susţină legitimitatea stopării abuzului.
3.8. Adresăm, tuturor filialelor care susţin acest comunicat, rugămintea de a-l posta pe blogul filialei , în semn de solidaritate cu cele exprimate de noi.


Toate aceste probleme solicită un răspuns argumentat al Comitetului Director, prezentat în strategia de răspuns la minciună, aroganţă şi dispreţ faţă de noi, până pe data de 05.04.2013




luni, 11 martie 2013



Propunere legislativă privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională

Aici http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=13122
Dezbateri aici http://www.plano10.com/2013/03/initiativa-legislativa-prezentata.html

vineri, 8 martie 2013

Proiect



Art. 1 — (1) Pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri in domeniul pensiilor şi ale OUG nr. 1/2011, privind stabilirea unor măsuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele stabilite şi cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul avut în luna decembrie 2010.
(2)   In cazul pensiilor prevăzute la alin (1), punctajul mediu anual se calculează prin raportarea cuantumului din luna decembrie 2010 la valoarea punctului de pensie din luna respectivă (Decembrie 2010 = 732,8 lei).
(3)      Măsura indexării pensiilor cu 4% stabilită prin OUG nr. 1/22.01.2013 se aplică corespunzător şi acestor pensii rezultate în urma calculului prevăzut la alin (2).
(4)     Perioadele de muncă efectuate după data pensionării, se valorifică fără a afecta cuantumul pensiei stabilit conform alin. 1-3.
(5)    Cuantumul pensiilor stabilit potrivit alin 1-3 se menţine in plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulţirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii conform prevederilor legii nr. 119/2010 şi OUG nr. 1/2011 este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
Art. 2 - Militarilor în rezervă sau retragere din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională nu le sunt opozabile prevederile Cap. IV din Legea nr. 239/2009, privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Art. 3 - Cheltuielile pentru aplicarea prezentei legi, inclusiv cele corespunzătoare restanţelor, se efectuează în limita alocaţiilor bugetare aprobate prevăzute ministerelor şi structurilor de resort care au în subordine case sectoriale de pensii.
Art. 4 - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice dispoziţie contrară.
Bucureşti, Nr.

joi, 7 martie 2013

marți, 5 martie 2013

Comunicat privind rezolvarea crizei rezervistilor

In atentia celor care nu au inteles sau nu mai cred in promisiunile Politicului
Prezenta clarificare se datoreaza atentionarilor recent primite de catre presedintele sindicatului si de catre d-nii vicepresedinti Col. (r) Remus Macovei, Col. (r) Victor Popescu, Col. (r) Valeriu Pricina, Col. (r) Mircea Comaneci si Col. (r) Stefan Tudosie, precum si de catre dl. presedinte al Filialei 1 Brasov, dl. Gl. Mr. (r) Petrisor Mandu, din partea unor rezervisti, membri sau nu de sindicat, mai mult sau mai putin disperati.
La sedinta de ieri, 04.03.2013, a USL, la care a participat intreaga conducere a USL, in frunte cu cei patru presedinti de partide, dl. vicepremier Gabriel Oprea a introdus un punct care nu era pe ordinea de zi, prezentand cele convenite la Guvern cu SCMD, in ziua de 02.03.2013 - doua ordonante reparatorii care sa preceada Legea pensiilor militare de stat.
Dezbaterile la acest punct au prelungit sedinta cu mai mult de o ora, cei prezenti votand in unanimitate, inclusiv dl. Gabriel Oprea, solutia unei legi reparatorii pe problema discriminarii financiare si a nelimitarii dreptului la munca pentru rezervisti, lege cu doua articole al carei text a fost elaborat in cursul zilei de ieri. Ea intra in procedura de urgenta, urmand ca, pana la sfarsitul lunii martie, situatia noastra sa fie rezolvata.
De ce s-a procedat asa? Pentru ca, procedural, Guvernul nu poate da acum ordonante de urgenta pe lege organica. In plus, si OUG trebuie sa ajunga la dezbatere in Parlament.
Acest rezultat al votului unanim mi-a fost comunicat mie, neoficial, imediat dupa vot de catre d-nii viceprim-ministru Gabriel Oprea si ministrul Radu Stroe. Oficial, din insarcinarea celor patru copresedinti intrati in cea de-a doua sedinta, rezultatul ne-a fost transmis  si pe larg explicat de dl. ministru Mircea Dusa, care a primit din partea premierului, dupa cum va amintiti, sarcina rezolvarii solicitarilor noastre.
Pe cale de consecinta, putem organiza, din acest moment, suete cu camioane de primari, senatori, deputati, secretari de stat sau alte persoane pe care le consideram de influenta si care, in fapt, sunt simpli executanti. Sunt inutile! Peste decizia unanima a staff-ului USL nu mai poate trece nimeni, nici o doamna sau nici un domn, oricat de simpatici ar fi, decat eventual, bunul Dumnezeu!...
Celor care le stiu pe toate, in calitate de fost consilier la Biroul permanent al Senatului, le aduc aminte ca Legea 119/2010 a fost elaborata peste noapte, in conditiile retragerii de la vot a Legii 263/2010 si, in fata ostilitatii a jumatate din parlamentari, a fost data de Guvernul Boc prin asumarea raspunderii. Astazi insa majoritatea USL in Parlament este zdrobitoare.
In ceea ce priveste promulgarea legii, acesta tine de Traian Basescu, presedintele neavand dreptul constitutional de a o respinge mai mult decat odata. Daca parlamentul i-o trimite inapoi dupa trei ore, fara a modifica o virgula, nu mai are ce face, este obligat sa o promulge.
In actualul context, chiar credeti ca vor risca Traian Basescu (pe care l-am pichetat la Cotroceni de s-a saturat de noi...) sau Curtea Constitutionala (pe care numai noi am pichetat-o in doua randuri, SCMD obtinand amanarea pronuntarii pe Referendum cu 28 de zile) sa se trezeasca cu zeci de mii de oameni la poarta? Trebuind sa-i infrunte si pe acestia , nu numai majoritatea parlamentara? Acesta este sensul amenintarii mele de ieri (de la RTV), la adresa Cotrocenilor. Un sens pe care multi dintre colegi l-au inteles pe dos, necunoscand mecanismul legislativ.
In ceea ce ne priveste, in relatia cu USL si cu Parlamentul ne-am angajat fata de staff-ul USL sa ne pastram calmul, pana la sfarsitul lunii martie cand, daca noua lege nu va opera ne vom reanaliza optiunile.
In concluzie, ii sfatuiesc pe toti cei care stiu mai bine decat Papa cine este Dumnezeu, sunt disperati ca micile lor cabale in interes propriu sau veninul care le da pe afara nu mai au obiect, sa se abtina, in interesul general, nu numai al sindicatului ci al tuturor rezervistilor discriminati.
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Comunicat cu privire la actiunile desfasurate de catre SCMD in ziua de 04.03.2013

Astazi, 04.03.2013, intre orele 10.00-12.00 s-a desfasurat la sediul USL, in plen, conferinta USL urmata de o sedinta a liderilor USL. In paralel, s-au strans la sediul USL delegati ai filialelor SCMD din zonele Sud, Nord Est si Sud-Est, fara insemne, fara drapele, in cea mai stricta disciplina si in tacere. Departamentul Media al SCMD a filmat intreaga desfasurare si, in paralel, interviurile date unor posturi de radio si televiziune.
 
La conferinta USL s-a dezbatut un punct in plus fata de ordinea de zi initiala, si anume rezolvarea cu prioritate a solicitarilor SCMD. Ca modificare la cele convenite la sediul Guvernului sambata, 02.03.2013, in discutiile cu dl. viceprim-ministru Gabriel Oprea, plenul a optat pentru aparitia la sfarsitul acestei luni a unei legi noi, alta decat Legea pensiilor militare de stat, o lege reparatorie, care sa fie, pe langa Legea pensiilor militare de stat ce a fost Legea nr.119 pe langa Legea nr.263. Cu alte cuvinte, astazi si maine, se elaboreaza textul unei noi legi, care rezolva cerintele noastre de la pct. 1 si 2 ale memoriului. Restul cerintelor privind statutul se vor rezolva prin Legea pensiilor militare de stat. 
La elaborarea legii noi, vom fi consultati si avem la randul nostru consultanti. Ea rezolva problema ordonantelor pana la sfarsitul lunii martie.
In ceea ce priveste Proiectul Legii pensiilor militare de stat, acesta isi va urma in continuare cursul. Inainte de a fi trimis la Parlament draftul ne va fi trimis si noua, iar noi il vom trimite tuturor filialelor, spre consultare rapida.
Referitor la pct. 4, privind situatia disponibilizatilor de la Interne, analiza a demarat deja, urmand a se gasi solutiile pentru rezolvarea catorva mii de cazuri, fara ca situatia noilor promotii sa fie afectata.
Celelate puncte ale memoriului vor fi solutionate dupa incheierea auditului Curtii de Conturi, care, asa cum am anuntat noi, nu s-a incheiat. Repet, nu s-a incheiat ci, dimpotriva, s-a adancit.
Datele cu angajamentul de asigurare a intregului sprijin au fost comunicate de catre persoana insarcinata de primul ministru cu rezolvarea crizei rezervistilor, dl. ministru al Apararii Mircea Dusa, unei delegatii SCMD formata din presedintele SCMD, d-nii vicepresedinti Col. Victor Popescu, Col Remus Macovei, Col Mircea Comaneci, Col Valeriu Pricina, d-nii presedinti de filiale Col. Antone Iulian si Col. Zamfir Ioan si dl. Radu Toma, consilier. Cu acesta ocazie ni s-a comunicat punctual si stadiul rezolvarii prin ordine ale ministrului a altor solicitari cum ar fi dreptul de utilizare a spatiilor Cercurilor Militare, atitudinea juristilor reprezentanti ai ministerelor in procese, etc. Personal am avut confirmarea celor decise in sedinta USL si din partea d-lor viceprim ministru Gabriel Oprea si ministru Radu Stroe.
Consider ca rezolvarea solicitarilor noastre este angajata pe un curs ireversibil, in conformitate cu graficul enuntat.
Deci, cu data de 15 aprilie, vom constata ca reparatiile au fost facute si dreptul nostru la munca nu mai este limitat. Celelalte vor fi rezolvate prin Legea pensiilor militare de stat. Pe cale de consecinta, aduc multumiri initiatorilor din teritoriu ai actiunii de astazi, pentru modul in care au stiut sa se conformeze modificarilor survenite de la o zi la alta, in functie de negocieri. 
Aduc multumiri tuturor membrilor SCMD care nu au participat dar care, prin actiunile lor, au creat cadrul de presiune necesar pentru ca negocierile noastre din ultima saptamana sa aiba succes si imi ingadui sa imi exprim personal tristetea ca au fost voci in aceasta perioada care au promovat neincrederea in conducerea SCMD, perturband prin opinii si actiuni proprii, poate bine intentionate, cursul firesc al demersurilor noastre. Este si aceasta un punct de reflexie pentru toti cei care doresc binele si continua dezvoltare a SCMD, singura structura care a aparat real, in ultimii patru ani, interesele tuturor categoriilor de militari activi, in rezerva si in retragere.
In situatia improbabila in care lucrurile nu vor lua cursul promis avem suficient timp la dispozitie sa ne consultam.
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) Mircea DOGARU

Ce le pregăteşte Guvernul Ponta pensionarilor militari

Scris de : D.S.S. 2013-03-05 17:42


Guvernul Ponta se pare că a luat în serios problema pensiilor militare şi în ultimele zile a demarat o serie de întâlniri cu reprezentanţii organizaţiilor rezerviştilor. Potrivit surselor Ziua Veche, Guvernul Ponta pregăteşte doua ordonanţe reparatorii care să preceadă Legea pensiilor militare de stat.
Ce le pregăteşte Guvernul Ponta pensionarilor militari armata 2  
 
Mai mult, conducerile SCMD şi ANCMRR se pare că au căzut la pace şi acum sunt de aceeaşi parte a baricadei. Cum s-a ajuns aici? Simplu: prin discuţiile purtate între reprezentanţii guvernului cu liderii organizaţiilor de rezervişti. Victor Ponta l-a mandatat pe vicepremierul Gabriel Oprea să detensioneze conflictul mocnit care se prefigurase între cele două tabere: Guvern si pensionarii militari.
 
Chiar dacă îşi anunţase prezenţa, Victor Ponta nu a mai ajuns la întâlnire, dar l-a trimis pe Gabriel Oprea să le transmită mesajul său. Din mesajul trasmis de Victor Ponta prin intermediul lui Gabriel Oprea am reţinut următoarele:
Ce mesaj a transmis Ponta prin intermediul lui Oprea
Ce le pregăteşte Guvernul Ponta pensionarilor militari armata 2  
 
Vă transmit un mesaj din partea primului ministru, domnul Victor Ponta (……). Sprijin total pentru armată…Nicio pensie nu se recalculează, normal procesul de recalculare continuă conform legii, până la 1 ianuarie 2014. Toate erorile sau toate contestaţiile se cercetează, şi se vor rezolva, cei care au documente vor primi retroactiv drepturile băneşti cum este normal, cum este logic. Deci mesajul primului ministru, preşedintele Partidului Social Democrat, cu care de altfel avem încheiat un protocol politic cu asociaţia dumneavoastră, semnat de preşedintele Ponta în calitate de preşedinte PSD, de mine în calitate de preşedinte UNPR, de secretarul general al PSD domnul Dragnea, de secretarul general al UNPR domnul Onţanu, este foarte clar. Conform acestui protocol este normal ca o instituţie fundamentală a statului român să fie respectată şi să fie sprijinită.
Este foarte important ca societatea romească în acest proces de globalizare, în această dinamică, să-şi respecte instituţiile fundamentale, chiar şi într-o perioadă grea de criză economică mondială, ştiţi acest lucru, sunteţi oameni cu mai multă experienţă decât mine.
 
La începutul anului 2010 s-a pus problema la Ministerului Muncii, era ministru domnul Şeitan, ca pensiile speciale să scadă şi sunt patru categorii de pensii speciale: pensiile parlamentarilor, pensiile diplomaţilor, pensiile piloţilor civili şi pensiile din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale. Astăzi, când discutam, stimaţi colegi, celelalte trei categorii de pensii, ma refer la parlamentari la diplomati, la pilotii civili, au pensiile în plată diminuate cu peste 60%. Cu alte cuvinte, parlamentarii au pensiile reduse astazi cu 60%, diplomaţii care au reprezentat acestă ţară, şi sunt aici şi diplomaţi militari, au pensiile reduse cu 60% iar pilotii civili cu 85 %..
 
Cea de-a patra categorie socială, militarii, mă refer la militarii din Ministerul Apărării Naţionale, la poliţişti, la jandarmi, la pompieri, la colegii din sistemul de informaţii şi siguranţă naţională – ar fi trebuit sa aibă pensiile reduse cu aproximativ 50%. Vă reamintesc, am fost primul om, cu date concrete, care am atras atentia pe trei cai. În primul rând în Guvernul României, ca ministru al Apărării Naţionale, ca deputat, membru al Parlamentului României, cu poziţii clare publice, şi bineînţeles ca om politic, în calitate de preşedinte UNPR.
În momentul în care, domnul ministru Şeitan a prezentat proiectul Guvernului, în aceeaşi secundă eram în Senatul României unde am prezentat punctul de vedere al Ministerului Apărării Naţionale şi cred că a fost un lucru atipic din partea unui membru al Guvernului să nu fie de acord cu poziţia Guvernului, dar am facut-o cu tot curajul, fiind convins că am dreptate, astfel, cu demisia în mână, şi nu o spun de complezenţă, este publică declaraţia mea, până la urma proiectul „pensiile nesimţite”, a fost şi o campanie de presă daca vă aduceţi aminte, a fost stopat. În ceea ce priveşte sistemul de apărare ordine publică şi siguranţă naţională, am alcătuit o comisie formată din specialişti de la toate cele şase instituţii , mă refer la Ministerul Apărării, la Ministerul de Interne, SRI, SIE, SPP, STS, cu specialisti din Ministerul Muncii, Ministerul Justitiei , Ministeul de Finante.
 
Militarii au lucrat atunci mai ales pe specificul militar, s-a redus perioada de contribuiţie de la 30 la 20 de ani, a fost introdus meritul militar, participarea la misiuni, am fost asigurat stimaţi colegi, ca nicio pensie militară nu se va reduce cu un leu, aşa m-au asigurat specialiştii militari. In momentul în care legea a început să producă efecte, au crescut pensiile pentru 85% din întreg sistemul de ordine publică şi siguranţă naţinală şi pentru 90% din Ministerul Apărarii Naţionale.
 
Mesajul cel mai important este de unitate, de speranţă, pentru că domnul premier Victor Ponta, actuala guvernare doreşte ca şi celorlalţi colegi să li se marească pensiile, pentru ca reprezentăm o instituţie fundamentală a statului român. Cei cu pensii reduse sunt îndreptăţiti să fie supăraţi. Să nu uităm că suntem împreună şi luptăm cu toate mijloacele pe care le avem ca să reparăm şi această nedreptate.”
 
Întânire de gradul zero la Guvern cu SCMD
 
Ce le pregăteşte Guvernul Ponta pensionarilor militari armata 2
Mircea Dogaru
 
După întâlnirea membrilor ANCMRR cu vicepremierul Oprea a urmată o altă întâlnire de gradul zero la sediul Guvernului. Sâmbătă, 2 martie 2013, la Palatul Victoria Comisia de dialog cu Guvernul a SCMD a discutat cu Gabriel Oprea, prezentând şi un memoriu în şase puncte.
 
Potrivit col (r.) Mircea Dogaru, preşedintele SCMD, “la memoriul nostru, avem deja angajamentul ca punctele 1 si 2 (ordonantele de urgenta) vor fi rezolvate până la sfârşitul lunii martie. În această perioadă se va analiza si problema prevazuta la pct. 4. Ne aflam la un pas de atingerea obiectivelor noastre imediate, dar si la un pas de esec, datorita temerilor, zvonurilor “binevoitoare” la care suntem supusi, sau disperarii acelora dintre membrii nostri, care se afla in cele mai dificile situatii din punct de vedere al supravietuirii zilnice”.
 
Ce promite USL
 
Luni, 4 martie, la sediul USL a avut loc o şedinţă la care s-a discutat şi despre cum se poate rezolva rapid situaţia pensiilor militare. Din precizările lui Mircea Dogaru, preşedintele SCMD, reise faptul că la conferinţa USL s-a dezbatut un punct în plus faţă de ordinea de zi initiala, si anume rezolvarea cu prioritate a solicitarilor SCMD.
Mircea Dogaru a spus că, “la sedinta de ieri, 04.03.2013, a USL, la care a participat intreaga conducere a USL, in frunte cu cei patru presedinti de partide, dl. vicepremier Gabriel Oprea a introdus un punct care nu era pe ordinea de zi, prezentand cele convenite la Guvern cu SCMD, in ziua de 02.03.2013 – doua ordonante reparatorii care sa preceada Legea pensiilor militare de stat.
Ce le pregăteşte Guvernul Ponta pensionarilor militari armata 2  
Dezbaterile la acest punct au prelungit sedinta cu mai mult de o ora, cei prezenti votand in unanimitate, inclusiv dl. Gabriel Oprea, solutia unei legi reparatorii pe problema discriminarii financiare si a nelimitarii dreptului la munca pentru rezervisti, lege cu doua articole al carei text a fost elaborat in cursul zilei de ieri. Ea intra in procedura de urgenta, urmand ca, pana la sfarsitul lunii martie, situatia noastra sa fie rezolvata.
 
De ce s-a procedat asa? Pentru ca, procedural, Guvernul nu poate da acum ordonante de urgenta pe lege organica. In plus, si OUG trebuie sa ajunga la dezbatere in Parlament.
 
În discuţiile cu dl. viceprim-ministru Gabriel Oprea, plenul a optat pentru aparitia la sfarsitul acestei luni a unei legi noi, alta decat Legea pensiilor militare de stat, o lege reparatorie, care sa fie, pe langa Legea pensiilor militare de stat ce a fost Legea nr.119 pe langa Legea nr.263
 Cu alte cuvinte, astazi si maine, se elaboreaza textul unei noi legi, care rezolva cerintele noastre de la pct. 1 si 2 ale memoriului. Restul cerintelor privind statutul se vor rezolva prin Legea pensiilor militare de stat. In ceea ce priveste Proiectul Legii pensiilor militare de stat, acesta isi va urma in continuare cursul. Inainte de a fi trimis la Parlament draftul ne va fi trimis si noua, iar noi il vom trimite tuturor filialelor, spre consultare rapida. Datele cu angajamentul de asigurare a intregului sprijin au fost comunicate de catre persoana insarcinata de primul ministru cu rezolvarea crizei rezervistilor, dl. ministru al Apararii Mircea Dusa”.
 
Rămane de văzut ce se va întâmpla în continuare şi dacă promisiunile liderilor politici făcute faţă de pesnionarii militari se vor concretiza prin adoptarea unor ordonaţe de guvern şi elaborarea unor legi care să reglemteze sistemul de pensii militare.